Până la urmă am fost la meci, chiar în galeria Stelei. Biletele pe care n-am reușit să le găsim nicăieri de cumpărat înainte de ziua meciului s-au găsit la stadion, cu două ore înainte de fluierul de start; m-am dus la plesneală cu câțiva amici, în ideea că dacă nu prindem bilete, mergem și-l vedem cu o bere în mână la TV.
De altfel m-aș fi simțit ciudat dacă n-aș fi mers. Nu sunt stelist, dar totuși nu mi se oferă în fiecare zi ocazia de a scanda pentru o echipă românească. Iar faptul că meciul e chiar aici, în Utrecht, la o aruncătură de autobuz de casă, mă convinge să mă duc. În definitiv, tata a fost stelist, îmi justific eu decizia, iar când a venit CFR-ul la Eindhoven m-am suit în mașină și-am mers, chit că cu ei chiar că n-aveam nici o treabă. Așa că m-am dus.
A fost un frig crâncen, da’ după câteva minute de la începerea meciului nu prea l-am mai simțit. Am sărit, am strigat, ne-am agitat. La câțiva metri în stânga mea e un nucleu de suporteri adevărați – dau tonul la scandări, sar, se bucură de fiecare dată când un jucător stelist atinge mingea… Au și motive – cam 2-3 litri de motive, aproximez eu. Unul din ei se plânge că nu i-au lăsat stewarzii să intre cu motivele în stadion.
Utrechtul a avut o bară. Apoi un șut scăpat de Tătărușanu și prins apoi înainte să treacă de linia porții. Urlăm cu toții “Luptă Steaua!” Dar Steaua joacă mai mult în lateral, fără să reușească să treacă decât sporadic de defensiva olandeză. Fundaș stânga e Neșu, fost stelist. „Trădătorule!” urlă unul la o intercepție a românului. Restul galeriei nu e de acord. “Luptă Steaua!” Olandezii tac și ne lasă să ne-auzim ecoul din peluza de vis-a-vis.
La pauză s-a mers la bufetul stadionului, unde toată lumea s-a înghesuit să ceară bere. Nu era bere. Era un ceai la 2 euro și un hamburger la 4. Ne-am mulțumit cu un ceai.
Repriza a doua a început la fel de anost ca și prima. Steaua a fragmentat jocul cât a putut, iar când a avut mingea nu prea a legat mare lucru. Poate le era frig. Păcat de galerie, care a făcut față cu brio unui stadion aproape plin de suporteri olandezi. Tănase se tăvălește pe gazon în huiduielile spectatorilor. Două minute mai târziu se ridică și aleargă înapoi în teren. N-are nimic. Prin minutul 60 și ceva olandezii au băgat mingea în plasă, dar golul s-a anulat (nemeritat, am aflat după) pe motiv de ofsaid. Nici asta nu i-a trezit pe steliști.
Abia după golul pe bune al Utrechtului, rezultat dintr-o gafă a lui Ricardo, s-a trezit și Steaua din corzi. Au intrat Răduț și Szekely și au mai animat jocul; dintr-o dată pasele au început să se lege, Tănase și-a adus aminte că știe să dribleze, Latolevici că știe să dea spre poartă. Până și Bănel a încercat un șut din afara careului, din păcate pe lângă.
Izbăvirea a venit dintr-o fază fixă. O centrare în careu și un fundaș olandez și-a împins singur mingea în poartă. Tot stadionul a tăcut. Galeria a scandat „Forza Steaua”. Apoi „M**e Dinamo”. Poate ca să le facă în ciudă dinamoviștilor ca mine, care au stat și-au răgușit cot la cot cu ei ca să le susțină echipa.
Spre sfârșit Tătărușanu și-a scăpat echipa de încă două goluri ca și făcute. Galeria scanda „România”. Steaua pleacă acasă cu un egal chinuit, dar cu speranța unei calificări in etremis, după egalul dintre Liverpool și Napoli. La sfârșit echipa a venit și și-a salutat galeria, care n-a uitat să strige numele lui Lăcătuș. Dar și pe al lui Neșu, fost stelist, azi impecabil în defensiva gazdelor. Amândoi au venit să ne salute.
La final am mai așteptat în frig jumătate de oră până au ieșit suporterii Utrechtului. Cineva de lângă mine spune că am avut noroc. Amicul lui arată în sus și rânjește. “E lună plină,” zice el pe post de explicație. E lună plină. Ne-au ieșit vrăjile și în seara asta.
