Sunt un român din diaspora pe care mulți l-au înjurat când s-a dus și a votat încă o dată în dreapta. Cu lipsurile și strâmbăciunile ei, dar o dreaptă care a avut măcar un modicum de respect pentru instituțiile statului. Am pierdut numărul amicilor și cunoștințelor (mai ales dintre cei rămași în România) care-mi spuneau: „nu știi cum e aici, orice mai bine decât ăștia”. Orice?
Săptămâna asta am primit cu uimire, apoi cu groază și dezgust cum opt ani de progres, așa rupt în coate și șchiop cum e el, se împiedică și se rostogolesc înapoi la vale. Mi-aduc aminte de 2004, de acea campanie de presă fără precedent a cărei menire era să-l pună pe Năstase președinte. Mi-aduc aminte murdăriile și jegurile care nu păreau să aibă sfârșit, și știu că atunci m-am gândit, nici Băsescu nu e ușă de biserică, dar stânga asta comunistă tremură prin televiziuni de frica lui. Așa că m-am dus și l-am votat.
Și nu numai eu. Spre deosebire de actuala putere și actualii guvernanți, Băsescu a fost votat de trei ori în fruntea țării. De trei ori a mers la acest popor amărât și confuz și polarizat politic și a ieșit învingător, cu tot cu ochii lui sașii și zâmbetul lui de marinar scăpat cu baxul de țigări prin vamă. Actuala putere pe cine reprezintă? Pe cine, în afară de ei și ai lor, și de acest dispreț imens față de legea pe care se prefac că o respectă, dar pe care o seduc și-o abandonează prin cotloanele Parlamentului?
Mi-e rușine de această republică bananieră România, unde legile sunt făcute ca să ai cu ce te șterge pe mâini înainte să te duci la televizor și să pozezi în nepătat. Mi-e silă de așa-ziși viitori președinți care înțeleg să-și facă treaba in absentia și care n-au de oferit decât vendete. Mi-e jenă de acest prim ministru – hoț dovedit, nu presupus – care a reușit să demonstreze în fiecare zi de când a pus bocancul în sediul guvernului că nu are nimic de oferit acestei țări în afara disprețului suveran pentru Constituția și instituțiile sale.
Sunt liberal prin doctrină și convingeri, și ca liberal, cer public acestei adunături care și-a însușit numele partidului lui Ion și Ionel Brătianu, al lui Duca și Rosetti și Kogălniceanu, să-și scoată din titulatură numele de “Liberal”. Pentru ce-au demonstrat în această săptămână rușinoasă, din partea mea au voie să-l înlocuiască pe “Liberal” cu “Socialist”. Măcar partenerii voștri de coaliție nu pretind a fi oi când li se zăresc colții din spatele măștii.
Cât despre restul societății civile, dimpreună cu acei prieteni dragi ce mi-au rămas rătăciți prin România, bag seama că iar v-ați trezit de partea unui marinar obosit, încrâncenat și îmbătrânit în rele, așa cum o fi el. Dar orice rău are și partea lui bună. Viitorul fost președinte interimar al țării a promis că se retrage din viața politică dacă pierde acest referendum. Puneți mână de la mână și ajutați-l – poate omul are treburi importante și politica îl reține.
Ne vedem pe 29.
Update: Din vizita la Bruxelles, Victor Ponta s-a întors cu o temă pentru acasă substanțială. Recomand în special celor care nu-s de acord cu cele scrise mai sus să o parcurgă și să se minuneze.
* * *
Acest articol e un răspuns la articolul domnului Cornel Vîtcu de pe blogul ActiveWatch intitulat „Vara demenței – sau, pentru prima oară, despre frică„.
